Category archives: Design


Warning: Use of undefined constant template_directory - assumed 'template_directory' (this will throw an Error in a future version of PHP) in /home3/rarm0401/public_html/woodworking.ro/blog/wp-content/themes/unsleepable/archive.php on line 53

Dulapiorul de unelte

De cand m-am apucat de lucrul cu lemnul visez cu ochii deschisi la un atelier bine dotat si organizat. Astfel satul sa tot alerg prin atelier dupa unelte am hotarat sa imi fac un dulapior menit sa stea deasupra bancului de lucru si sa gazduiasca uneltele cele mai uzuale pentru ca oricat de multe scule ar fi intr-un atelier exista doar un numar limitat, care sunt folosite la fiecare proiect fara tagada.

Despre uneltele care ar trebui sa le contina dulapiorul si cum sa fie ele organizate nu am sa spun mai nimic, cosider ca acestea sunt doua lucruri ce tin mult de fiecare. Daca iti place sa faci casete de bijuteri probabil ca o sa ai alte unelte decat mine iar cum le asezi in dulapior  este strict o chestiune de alegere personala.

Inainte de a  incepe dulapiorul m-am uitat si la alte organizari si revin: cum iti place si ce iti trebuie!

 

 Am lucrat cu pasiune si cu mare placere la proiectul asta dar am intampinat si cateva greutati, de pilda frumosul lemn de nuc american a fost un calvar sa il rindeluiesc dar asta nu trebuie generalizat. Scandura pe care am lucrat-o eu nu a fost deloc calitativa! Nucul este un lemn tare, dar ca si stejarul frumos de lucrat.

 

 Dupa cum se vede si din poze, dulapul nu este terminat. Mai am de facut butonii de la sertare ( nu m-am hotarat cum sa ii fac pentru ca nu am strung… inca:)) suportii pentru unelte, si o ultima slefuire inainte de ceara.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Da, este adevarat am gresit dimensiunea imbinarilor la al doilea sertar! Nu trageti!:).

Noroace!!!

.

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 10.0/10 (7 votes cast)

Warning: Use of undefined constant template_directory - assumed 'template_directory' (this will throw an Error in a future version of PHP) in /home3/rarm0401/public_html/woodworking.ro/blog/wp-content/themes/unsleepable/archive.php on line 53

Lampă în stil japonez – Restul (III)

 

Care va să zică, am terminat cadrul. Mai avem de adăugat fundul şi capacul, care, în mod deloc suprinzător, vor fi pătrate. La măsurători, reţineţi că acestea trebuie să acopere şi cepurile ieşite în afară (de fapt nu e musai, dar dacă nu le acoperă iese altceva).

 Fundul lămpii trebuie să includă un suport pentru bec şi o gaură pentru fir. Suportul poate fi făcut din sârmă, fixată în găurici practicate în lemn cu un spiral subţire. Am adăugat aici o sugestie de suport în figura 1, dar nu vă jenaţi să improvizaţi după cum vă taie capul; toată şmecheria e să ţineţi becul la oarece distanţă de lemn şi pânză/hârtie. După câte ştiu eu, e nevoie cam de 300 de grade ca lemnul să se aprindă, iar un bec nu se apropie de asemenea temperaturi, dar e mai înţelept să suflăm şi-n iaurt.

 Cât priveşte firul, luaţi din nou bormaşina, proptiţi un spiral de dimensiuni corespunzătoare în muchia scândurii, stabilind unghiul astfel încât spiralul să iasă prin suprafaţă la 4–5 centimetri de margine, şi daţi-i bătaie. E importat să începeţi găurirea din muchie, nu de pe suprafaţă, pentru că unghiul de atac va fi astfel mai apropiat de 90°, iar spiralul va fi mai uşor de menţinut în poziţia corectă.

 Cu această operaţiune, fundul e gata. El mai trebuie ataşat pe cadru, dar mi-e teamă că până acolo mai avem de trebăluit oleacă.

 Trecem la capac. Iniţial mă gândeam la balamale, după care am realizat că modul în care cepurile îşi iţesc capetele în afară face din instalarea balamalelor o treabă destul de problematică (nu şi imposibilă; există cel puţin o soluţie, dar ea afectează aspectul exterior al lămpii). Aşa stând lucrurile, propun următoarele: luaţi capacul, aşezaţi-l pe masă cu fundul în sus, aşezaţi cadrul pe el aşa cum vă doriţi să stea când lampa va fi terminată (şi fixaţi-l cu menghine sau altceva similar – e important ca respectivul cadru să stea locului), luaţi un creion (nu e necesară o lamă în cazul acesta) şi marcaţi interiorul cadrului pe capac. Îndepărtaţi cadrul, luaţi nişte şipcuţe şi fixaţi-le pe suprafaţa inferioară a capacului cu şuruburi, cuie sau pelicanol, urmând marcajele (vezi fig. 2). Veţi obţine un dispozitiv stil capac de oală, iar şipcuţele se vor asigura că acesta rămâne în poziţia corectă atunci când este închis.

 

Oricât ar părea de ciudat, am fost întrebat la un moment dat de ce e necesar ca lampa să aibă un capac care să se deschidă. Ei bine, ocazional va trebui să înlocuim becul.

 În acest moment, este indicat să lăsăm fundul şi capacul la o parte şi să revenim la cadru. Tăiaţi la dimensiuni pânza de in, hârtia shoji sau chestia cu care v-aţi decis să acoperiţi laturile cadrului şi lipiţi-o pe respectivul cadru. O puteţi tăia în patru bucăţi pe care să le lipiţi pe rând sau, dacă aveţi chef de aventură, puteţi folosi o singură bucată care să meargă de jur-împrejurul cadrului, pe interior. Indiferent de varianta aleasă, colţurile au să fie destul de tricky. Dacă vi se pare că sunt prea tricky, nu uitaţi că nu e musai ca materialul respectiv să fie lipit pe interiorul cadrului. Nimic nu vă împiedică să faceţi treaba lipind materialul pe mijlocul şipcilor, nu pe suprafeţele interioare ale acestora.

 Apoi (respectiv după uscarea adezivului), fixaţi fundul pe cadru, folosind cuie sau şuruburi. Pentru cine are chef să se lege la cap fără să îl doară pentru că nu-i plac şuruburile şi cuiele (nici mie nu-mi plac, dar în definitiv, acestea nu vor fi vizibile), şi diblurile (sau cepurile rotunde) de lemn sunt o opţiune. Dacă alegeţi această metodă, nu uitaţi să daţi găurile pentru cepuri concomitent în fund şi în cadru, după ce aţi fixat cadrul pe fund folosind menghine şi aţi marcat, măcar grosier şi din loc în loc, poziţia cadrului pe suprafaţa inferioară a fundului. Acest lucru vă va scuti de corvoada de a vă asigura că găuriţi la 90°. Folosiţi un inel limitator de adâncime sau o bucăţică de bandă adezivă colorată pentru a marca pe burghiu adâncimea dorită a găurii (presupunând că, asemenea mie, nu doriţi să găuriţi complet şipcile cadrului şi să vă alegeţi cu cepuri vizibile).

 După ce aţi ataşat într-un fel sau altul cadrul pe fund, introduceţi firul cu întrerupător prin găuroiul practicat anterior în fundul lămpii, faceţi-i un nod (nu foarte strâns) pe partea dinspre bec şi apoi conectaţi-l la fasung. Aşezaţi fasungul pe (sau prin) suportul lui, înşurubaţi becul, puneţi capacul, băgaţi ştecherul în priză, aprindeţi lampa şi deschideţi o bere rece.

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)

Warning: Use of undefined constant template_directory - assumed 'template_directory' (this will throw an Error in a future version of PHP) in /home3/rarm0401/public_html/woodworking.ro/blog/wp-content/themes/unsleepable/archive.php on line 53

Lampă în stil japonez – Cadrul (II)

Acum că ne-am lămurit cum arată cadrul lămpii, vom trece la partea care implică producţia de rumeguş şi aşchii. Înainte de asta aş avea, însă, două vorbe de spus în privinţa lemnului folosit. Dacă ţineţi la sănătatea voastră mintală, evitaţi speciile moi. Nu mă refer numai la lemnul de esenţă moale, ci şi la specii precum plopul, de esenţă aşa-zis tare, dar care sunt la fel de tari precum caşcavalul. Cât priveşte coniferele, dacă aveţi tisă, o puteţi folosi fără probleme. De asemenea, pinul nordic sau cel siberian sunt ok, deşi nu geniale (crescând în zone reci, inelele de creştere sunt mai dese, iar lemnul – mai dens). Eu am făcut cadrul din pin nordic, care a avut bunăvoinţa să nu se despice aiurea decât o dată; îl pot recomanda, însă fără prea multă căldură. Dat fiind că piesele au componente destul de fine – şi mă refer la cepurile pieselor orizontale şi la „coarnele de melc” ale celor  verticale –, şansele ca acestea să se despice sau să se rupă cresc drastic în cazul lemnului moale. Dacă aveţi chef să daţi 4–5 lei pe o şipcuţă de fag sau pin, găsiţi aşa ceva în Obi, Praktiker şi alte stabilimente de soiul ăsta. Vă va scuti de tăiat şi rindeluit şipci, ceea ce nu-i lucru de lepădat, în schimb va băga nişte bani în buzunarele unora care pun etichete cu lipici prost fix pe lamele dălţilor şi ferăstraielor.

Dar să nu divagăm. În primul rând, şipcile trebuie tăiate la lungime. Dacă doriţi ca lampa să fie cubică, iar şipcile au secţiune pătrată, toate piesele orizontale vor avea aceeaşi lungime, iar cele verticale vor fi mai scurte, neavând cepuri care depăşesc marginile cubului. Dacă lampa va fi paralelipipedică sau şipcile au secţiune dreptunghiulară, lucrurile le schimbă şi calculele se complică oleacă. N-am să insist pe chestia asta; e suficient să amintim aici câteva chestii de care trebuie să ţinem cont atunci când stabilim lungimea pieselor. Cât priveşte tăierea lor, vă recomand cu căldură să prindeţi şipcile împreună câte 4, cu menghine de tâmplărie sau altceva similar, şi să le tăiaţi aşa. E mai rapid şi mai precis (în sensul că toate piesele vor avea aceeaşi lungime fără să fie necesar să măsuraţi de cinşpe ori).

Fig. 1

Odată piesele aduse la lungimea dorită, trecem la partea de layout, mai exact la desenarea îmbinărilor. În cazul pieselor verticale, lucrurile trebuie să stea ca în figura 1 (care arată numai două suprafeţe ale piesei; celelalte două suprafeţe vor arăta exact la fel). Cea mai imprecisă şi lentă metodă este de a marca distanţele faţă de muchii ale tăieturilor şi de a uni prin linii punctele astfel obţinute. Cea mai rapidă şi mai precisă e utilizarea unui trasator paralel. Dacă n-aveţi aşa ceva (şi vă sfătuiesc cu insistenţă să nu daţi 60 de lei pe porcăria LuxTools din Obi, are şurubul de plastic, vârful trasator pus aiurea şi nu e bun de nimic. Luaţi unul decent de pe net.), folosiţi un echer combinat sau unul în T cu riglă glisantă – merge ceva mai încet şi e necesară mai multă atenţie, dar tot e mai ok decât prima variantă de mai sus.

Odată liniile trasate, prindeţi piesa într-o menghină, puneţi mâna pe ferăstrău şi faceţi toate tăieturile din poză (numai liniile verticale), urmărind liniile de pe ambele părţi ale piesei. Aici se cuvine să fac o paranteză şi să mai explic nişte chestii: dacă folosiţi un echer şi nu un trasator paralel, trasaţi liniile cu un cutter sau un cuţit cu lamă fină; acest lucru va ajuta ferăstrăul să urmărească liniile dorite în loc s-o ia uşurel pe arătură. Puteţi reveni ulterior cu un creion pentru face ca liniile trasate cu lama să fie mai vizibile. În ce priveşte ferăstrăul, este bine ca acesta să aibă câteva caracteristici: 1. Să aibă o şină care să menţină lama rigidă; 2. Dacă are o şină, lăţimea utilă a lamei trebuie să fie mai mare decât adâncimea tăieturii; 3. Să aibă dinţi fini şi 4. Să aibă dinţi piliţi pentru tăieturi de-a lungul fibrelor (aşa zisele rip-cuts). Niciuna dintre caracteristici nu e obligatorie, cu excepţia numărului 2; acestea, însă, oferă rezultate optime cu efort minim.

După tăieturi, puneţi mâna pe daltă şi ciocan. Este preferabil ca dalta să aibă exact lăţimea spaţiului gol care va rămâne între „coarnele de melc” ale piesei. Ea poate fi şi cu un milimetru-doi mai îngustă – atâta vreme cât nu e mai lată, totul e ok. Aşezaţi dalta cu muchia pe linie, perpendicular pe piesă, cu spatele (partea plată) către mijlocul piesei, şi loviţi cu încredere. Nu continuaţi, însă, până ajungeţi în partea cealaltă (acest lucru poate cauza desprinderea fibrelor lemnului), ci doar până la mijloc; apoi, întoarceţi piesa şi reluaţi dăltuirea în sens opus. După ce aţi îndepărtat tot ce era de îndepărtat (a se vedea imaginea piesei verticale din postarea anterioară), puteţi folosi o pilă plată pentru a „bărbieri”, dacă este cazul, suprafeţele interioare ale coarnelor de melc.

Fig. 2

În cazul pieselor orizontale, tăieturile sunt mai puţine, iar dacă le veţi face cu grijă, atenţie şi un ferăstrău decent, n-o să fie cazul să folosiţi dalta. Trasaţi liniile tăieturilor ca în figura 2 (pe ambele părţi ale piesei); reţineţi că, pentru aceste piese, sunt necesare şi tăieturi perpendiculare pe fibră, nu numai de-a lungul fibrei, pentru a obţine cepurile (pentru claritate, vezi figura 3). După efectuarea tăieturilor, puteţi folosi o daltă sau o pilă pentru a netezi suprafeţele obţinute dacă este cazul. Nu exageraţi, însă: dacă reduceţi prea mult grosimea cepului, îmbinarea cu piesa verticală va avea de suferit (atât structural, cât şi estetic). Dacă nu sunteţi siguri pe abilităţile voastre de utilizatori de ferăstrău, este preferabil să tăiaţi cepuri mai groase, pe care să le subţiaţi apoi cu ajutorul pilei (Nu folosiţi un raşpel! Este mai rapid decât pila, dar poate rupe fibrele).

Fig. 3

După obţinerea cepului, asamblaţi piesa orizontală cu cea verticală şi trasaţi pe cep două linii verticale pentru a marca zona în care acesta este vizibil printre coarnele de melc; folosiţi suprafeţele interioare ale coarnelor de melc pentru a ghida lama cutterului. Efectuaţi tăieturi pe aceste linii, pe jumătate din lăţimea cepului, apoi folosiţi o daltă pentru a îndepărta bucăţica de lemn definită de tăieturi. Este indicat să folosiţi o daltă cu 1–2 milimetri mai îngustă decât zona decupată, pentru a evita despicarea cepului (aici, dalta se aşază paralel cu fibrele, de unde riscul de despicare). În final, cepul va arăta ca în figura 4.

Fig. 4

După finalizarea tuturor pieselor, folosiţi lac de culoare închisă pentru finisaj. Acesta va contrasta cu hârtia shoji / pânza de in de culoare deschisă. Apoi, puteţi asambla cadrul folosind un adeziv pentru lemn.

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 8.0/10 (5 votes cast)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...