Torii – poarta tradiţională japoneză

Cum sunt mare amator de sushi, am acceptat cu plăcere proiectul realizării unei porţi japoneze pentru restaurantul SushiYa

Specificaţiile iniţiale au fost foarte succinte: “să aibă cam 1.50 m înălţime”, lucru ce mi-a permis o mare libertate în abordare! După prima sesiune de informare pe Internet în legătură cu porţile japoneze, schiţa pe care am făcut-o era una excesiv de simplistă:

După o nouă sesiune de documentare am realizat următoarele: secţiunea picioarelor ar trebui să fie mai groasă spre bază, partea superioară (orizontală) a porţii ar fi frumos să fie curbată, traversa orizontală inferioară ar trebui să treacă dintr-o parte în alta a picioarelor. Astfel am ajuns la modelul Sumiyoshi de poarta Torii.

Materialul de lucru va fi lemnul de brad: 8 metrii liniari de grindă cu secţiunea 120×120 mm şi 4 m de scândură cu secţiunea 120×50 mm. Scândură mi-ar fi fost destulă şi 2 m, dar nu am găsit decât la bucăţi de 4 m lungime!

De la început planul a fost să lucrez doar cu unelte de mână! Chiar dacă eficienţa muncii va fi mai mică, satisfacţia va compensa lipsa de spor!

Uneltele pe care le-am pregătit au fost:

* rindea Stanley Bailey #5 (rindea universală – jack plane)

* rindea Stanley Bailey #3 (rindea mică de finisat)

* fierăstrău Stanley cu lama de 600 mm lungime (nu apare in imaginea de mai sus)

* două fierăstraie japoneze (dozuki şi kataba, marca Bakuma)

* două dălţi Narex (20 mm si 40 mm lăţime)

* bardă de dulgher, ciocan din lemn

* riglă gradată, echer cu unghi reglabil

* cuţitoaie mică

* pietre abrazive (Naniwa 1000/3000 + Coticule 6000) şi ghidaj pentru ascuţit dălţi şi cuţite de rindea

* două fierăstraie tip occidental (panel saw + tenon saw), pe care nu le-am folosit deloc (dar apar în imagine)

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să aleg 4 bucăti cat mai bune din grinzile cu secţiune de 120×120 mm. Din aceste bucăţi voi face picioarele (140 cm lungime fiecare) şi cele două traverse orizontale superioare (170, rspectiv 160 cm lungime). Trebuie să spun că lemnul de brad din comerţ este destinat sectorului construcţiilor şi este de f. proastă calitate pentru lucrări cu scop estetic (este umed, crăpat, curabat, cu secţiune romboidală în loc de pătrată etc)! Tăierea la lungime am făcut-o cu cel mai eficient fierăstrău din dotare – Stanley cu lama de 600 mm lungime şi dinţi japonezi, 7TPI:

Picioarele vor avea secţiune pătrată (cu muchiile rotunjite) iar grosimea la bază va fi 120×120 mm si 100×100 mm în partea superioară. Degroşarea am făcut-o trăgând din greu la rindeaua Bailey #5. După ce am adus lemnul la secţiunea dorită, finisarea suprafeţelor am făcut-o cu o rindea Stanley Bailey #3, având grijă să am tot timpul cuţitul ascuţit (l-am ascuţit la fiecare 1-2 ore de lucru):

Având toate piesele debitate şi finisate (nu e încă finisajul final), am trecut la partea de îmbinări, desigur fără elemente metalice!  A trebuit să am grijă ca picioarele să ajungă poziţionate la un unghi de 5 grade faţă de verticală! Asta se traduce în îmbinări cep şi scobitură la unghi, adică o distracţie pe cinste! Pentru decuparea cepurilor am folosit fierăstrăul japonez dozuki. Pentru scobituri am folosit cele două dălti Narex de uz general (nu sunt dălti speciale de scobit, dar sunt suficient de robuste iar bradul este un lemn moale) şi un ciocan din lemn:

Cu multă atenţie şi cu unelte ascuţite, îmbinările au iesit mulţumitor de coezive:

Ca totul să iasă ca la carte, profilul părţii superioare a porţii l-am făcut pentagonal:

Forma curbă a “acoperişului” şi secţiunea pentagonală le-am obţinut din bardă şi cele două rindele Bailey.

Lipirea am făcut-o cu adeziv de clasă D4 (rezistenţă mecanică f. bună, rezistenţă la apă, UV etc). Acoperişul este vopsit negru-mat cu spray auto. La final am lăcuit totul cu lac alchidic semi-mat, de exterior (rezistent la apă şi UV).

Acum poarta japoneză tronează pe trotuarul din faţa restaurantului, ademenind clienţii cu specialităţi asiatice:

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 9.9/10 (12 votes cast)
Torii - poarta tradiţională japoneză, 9.9 out of 10 based on 12 ratings
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

7 Responses to “Torii – poarta tradiţională japoneză”

  1. […] Câteva detalii suplimentare despre construcţia porţii am postat aici: http://www.woodworking.ro/blog/?p=875 […]

  2. radu says:

    Tot o poarta japoneza ( ceva mai complexa ) realizata de un “frate” de pasiune in lucrul cu lemnul , de peste ocean (Canada)

    http://www.youtube.com/watch?v=JtPG_a9AofM&feature=feedlik
    Sa vad cine nu ofteaza la secventele cuprinse intre 0.50-1.05

    Merita sa aruncati o privire si pe site-ul baiatului : http://www.risenwoodworks.com

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
    • E fain ce face, dar pacat ca foloseste freza electrica la operatii destul de simplu de facut cu unelte de mana! In rest, bravo lui!

      VN:F [1.9.1_1087]
      Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  3. eugen says:

    Felicitari ptr lucrare.sper ca sa fi digerat bine sushi-ul la restaurant dupa ce ai terminat poarta

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  4. Catalin says:

    Acum stiu ce e cu poarta respectiva cand trec pe la Humanitas 🙂 Bravo!

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
    • admin says:

      Deocamdata au bagat-o inauntru… Trebuie sa obtina autorizatie de la primarie ca sa o scoata afara!

      VN:F [1.9.1_1087]
      Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Leave a Reply

  • Meta

  • Top Authors

      Warning: Illegal string offset 'administrator' in /home/rarm0401/public_html/woodworking.ro/blog/wp-content/plugins/top-authors/top_authors.php on line 115

      Warning: Illegal string offset 'administrator' in /home/rarm0401/public_html/woodworking.ro/blog/wp-content/plugins/top-authors/top_authors.php on line 115
    • Cătălin Sorescu number of posts: 15

    • Warning: Illegal string offset 'administrator' in /home/rarm0401/public_html/woodworking.ro/blog/wp-content/plugins/top-authors/top_authors.php on line 115

      Warning: Illegal string offset 'administrator' in /home/rarm0401/public_html/woodworking.ro/blog/wp-content/plugins/top-authors/top_authors.php on line 115
    • Vlad Jucan number of posts: 10

    • Warning: Illegal string offset 'administrator' in /home/rarm0401/public_html/woodworking.ro/blog/wp-content/plugins/top-authors/top_authors.php on line 115

      Warning: Illegal string offset 'administrator' in /home/rarm0401/public_html/woodworking.ro/blog/wp-content/plugins/top-authors/top_authors.php on line 115
    • Victor Ghiga number of posts: 10

    • Warning: Illegal string offset 'administrator' in /home/rarm0401/public_html/woodworking.ro/blog/wp-content/plugins/top-authors/top_authors.php on line 115

      Warning: Illegal string offset 'administrator' in /home/rarm0401/public_html/woodworking.ro/blog/wp-content/plugins/top-authors/top_authors.php on line 115
    • admin number of posts: 5

    • Eugen Chiriac number of posts: 4
  • arhivă

  • .

  • Vrei să fi notificat prin eMail la apariţia unui articol nou?