Tag archives: FatMax


Warning: Use of undefined constant template_directory - assumed 'template_directory' (this will throw an Error in a future version of PHP) in /home3/rarm0401/public_html/woodworking.ro/blog/wp-content/themes/unsleepable/archive.php on line 53

Mâner de ferăstrău (iar)

Dat fiind că cineva s-a manifestat şi a cerut instrucţiuni mai detaliate privind producerea unui mâner de ferăstrău, am profitat de lama de Stanley FatMax cumpărată acum ceva vreme de la Cătălin Sorescu (review-ul ferăstrăului e aici) şi-am făcut câteva poze în timp ce lucram cu spor.

Mai întâi, să explic de ce am comandat numai lama, fără mânerul original. Motivele sunt trei: o dată, dacă am de ales între un mâner din lemn si altul din diverse plastice, cauciucuri şi trebi sintetice, am sa aleg întotdeauna lemnul. Al doilea motiv e că mânerul original Stanley e din ăla prin care-ţi bagi toată mâna şi încă îţi mai rămâne loc. Asta înseamnă că trebuie să-l ţii strâns în mână ca să nu joace, iar mâna îţi va obosi mai uşor (şi când ai de tăiat un metru liniar, se cunoaşte). De asemenea, dacă strângi ferăstrăul ca un apucat vei avea mult mai puţină precizie. Şi aici intervine al treilea motiv, care de fapt e identic cu al doilea, doar că e privit din altă perspectivă: un mâner tradiţional din lemn are două calităţi: spaţiul pentru mână e suficient doar pentru trei degete (arătătorul se ţine întins în faţă, pentru mai multă precizie), iar mânerul are două coarne care prind mâna din două părţi. Cu alte cuvinte, e gândit astfel încât să se muleze întrucâtva pe mână, permiţând o priză mult mai relaxată. Asta înseamnă mai multă precizie la tăiere, şi mai înseamnă că mâna va obosi mai greu.

Acum că m-am explicat, am să trec la partea de fierărie, ca să scap de ea (nu de alta, dar îmi este destul de neplăcută). După ce m-am uitat oleacă la lamă şi la modelul de mâner ales (care poate fi găsit aici), am decis că ceva nu se leagă. Mai exact, „călcâiul” lamei nu avea forma corectă pentru soiul ăsta de mâner. Am fost nevoit, deci, să pun mâna pe o lamă ruginită de bonfaier care îmi zăcea prin balcon (nu posed un bonfaier; de fiecare dată când mă gândesc să mă duc să-mi iau unul îmi aduc aminte cât de neplăcut şi de plicticos îmi e să tai oţel, aşa că mă las păgubaş. Fireşte, activitatea asta ar fi considerabil mai puţin neplăcută dacă aş folosi un bonfaier în locul unei pânze ruginite, dar deh, am şi eu puseuri de iraţionaliate ca tot omul). Cu felia respectivă de rugină, am tăiat o bucăţică din lamă, după cum se vede în poză.

Mai apoi, am luat o bucăţică de lemn, i-am dat o gaură puţin mai mică decât diametrul şuruburilor pe care urma să le folosesc (iniţial mă gândeam să folosesc unele din oţel; după aia m-am gândit că tre’ să le tai cu o lamă ruginită de bonfaier, aşa că m-am dus şi mi-am luat unele din alamă, cu tot cu piuliţele aferente) şi am tăiat-o în două; cu cele două bucăţici de lemn rezultate şi cu o menghină, am reuşit să fixez şuruburile pe banc astfel încât să le pot tăia la lungimea dorită.

După care am trecut la partea plăcută a lucrurilor: am tăiat o bucată de scândură (habar n-am ce lemn e; să fie cireş sălbatic? Să fie vişin?), am îndreptat-o şi m-am asigurat că cele două suprafeţe sunt paralele. Asta e o chestie importantă pentru echilibrul ferăstrăului. Mai apoi, am copiat modelul de ferăstrău, cu indigo, pe ea. Am dat nişte găuri-pilot pentru cele trei şuruburi, i-am mai dat nişte găuroaie de jur împrejur, pe la colţuri, şi am făcut şi nişte tăieturi ajutătoare pe unde am putut, cu un ferăstrău de îmbinări, ca să-mi uşurez viata. Acelaşi ferăstrău l-am folosit ca să tai linia dreaptă din partea din faţă-sus a mânerului (n-avea sens să folosesc ferăstrăul de traforaj ca să tai o linie dreaptă). Restul conturului l-am tăiat cu numitul ferăstrău de traforaj, ceea ce mi-a luat cam juma’ de oră.

Odată treaba terminată, am măsurat cu atenţie grosimea mânerului, i-am făcut un semn fix la mijloc şi am pus mâna pe trasatorul paralel. Am marcat cărarea pentru lamă pe mijlocul mânerului, am aşezat lama pe mâner şi-am marcat cu creionul limitele tăieturii pentru cărare, apoi am înfipt mânerul în menghină şi-am pus mâna pe ferăstrăul de cepuri. Am să mă opresc puţin şi-am să amintesc de o metodă care mi-a fost recomandată acum ceva vreme: se ia o scândurică cu feţele perfect paralele şi grosimea cu un fir de păr sub jumătate din grosimea mânerului. Se prinde cumva pe ea ferăstrăul cu care urmează să tai cărarea, se aşază scândurica respectivă şi mânerul pe o suprafaţă plată şi netedă şi se frichinesc câteva minute între ele; asta va produce o cărare cât se poate de precisă şi dreaptă pentru lamă. Fireşte, presupunând că scândurica auxiliară are feţele perfect paralele şi grosimea fix cu un fir de păr sub jumătate din grosimea mânerului :). Aşa stând lucrurile, cantitatea de bibileală aferentă metodei respective depăşea cu mult chefurile şi disponibilităţile mele, şi în plus (laudă-te, gură!) acum vreo juma’ de an am descoperit că toţi metrii liniari de scândură pe care i-am străbătut au dat în sfârşit roade şi că sunt capabil să urmăresc o linie dreaptă cu ferăstrăul fără s-o iau razna pe câmpii.

Am pus, deci, mâna pe ferăstrăul de cepuri şi-am tăiat cărarea pentru lamă. Dat fiind că lama FatMax e mult mai groasă decât lama Wenzloff pe care-am folosit-o, a trebuit să şi lărgesc cărarea trecând prin ea de câteva ori o foaie de şmirghel (5 pase cu partea abrazivă spre dreapta, apoi 5 pase cu ea orientată spre stânga, ca să păstrez cărarea fix pe mijlocul mânerului).

Mai apoi, am terminat de bibilit găurile pentru şuruburi (adică le-am adus la diametrul necesar şi le-am lărgit gurile cu un countersink, ca să intre capetele şuruburilor cu totul). Am găurit şi lama, dat fiind că găurile originale erau făcute pentru alt soi de mâner şi de şuruburi, iar apoi am pus mâna pe raşpel, pilă şi şmirghel ca să rotunjesc ce era de rotunjit la mâner. Nu m-am stresat foarte tare cu chestia asta – am frecat la mâner atât cât era necesar ca să stea bine în mână, nu neapărat ca să arate bine. Povestea am încheiat-o cu un strat de ulei de in şi nişte ceară de albine îndoită cu terebentină. Cu totul, a luat cam 4 ore.

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 9.6/10 (15 votes cast)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...