Tag archives: menghina tamplarie


Warning: Use of undefined constant template_directory - assumed 'template_directory' (this will throw an Error in a future version of PHP) in /home3/rarm0401/public_html/woodworking.ro/blog/wp-content/themes/unsleepable/archive.php on line 53

Menghina demontabilă cu două şuruburi

Ingrediente:

• Două blăni, late măcar de 10 cm. Lungimea să fie cât aveţi chef – eu am calculat trebile în aşa fel încât să am 50 cm spaţiu între şuruburi. Musai să fie blăni de lemn tare, şi musai groase. Cu brad de 25 mm nu facem nimic. Ce vedeţi în poze sunt scânduri de stejar de 45 mm care se curbează când strâng şurubul la maximum cu o piesă de lemn aşezată în mijlocul menghinei.

Poate se vede în poze, poate nu se vede, dar în cazul menghinei mele scândura din spate e mai lungă, iar cea din faţă e mai lată. Scândura din spate e mai lungă ca să permită menghinuţelor cu care o prind de banc să-şi facă treaba fără să mă incomodeze, iar cea din faţă e mai lată pentru că mi-a fost lene să pun mâna pe ferăstrău ca s-o aduc la lăţimea celeilalte.

• Două tije filetate, cât mai groase, cu filet cu pasul cât mai mare. Dacă găsiţi tije cu filet ACME, din ăla cu pas de şapte poşte, v-a pus Dumnezeul tâmplarilor mâna în cap. Dacă nu, găsiţi chestii utilizabile pe la orice feronerie. Eu am dat 25 de lei pe o tijă cu diametru de 22 mm, din care am tăiat două bucăţi de vreo 35 cm fiecare.

• Două piuliţe pentru tijele de mai sus.

• Două şuruburi lunguţe, de 8–10 cm, cu diametru de 5–6 mm şi cu piuliţele aferente, care vor fixa capul de lemn pe tijele filetate. Iniţial aveam de gând să folosesc 4, câte două pentru fiecare tijă, dar când am început să găuresc tijele de oţel de 22 mm mi-a trecut cheful rapid şi m-am mulţumit cu o singură gaură de tijă. Am decis că un singur şurub e suficient, şi am constatat că într-adevăr aşa e.

• Două piese de lemn de 7 × 7 × 10 cm (dimensiunea e pur orientativă – asta am folosit eu). Ideal ar fi să fie dintr-un lemn cât mai câlţos, cu fibrele cât mai încârligate, care să nu se despice uşor – salcâm, ulm sau măcar nuc. E bine, de asemenea, să fie uscat. Eu am încălcat toate recomandările de mai sus, folosind stejar hai nu verde, dar cam verzui, care a găsit de cuviinţă să crape peste noapte după ce l-am adus la dimensiunile pomenite. Nu-i bai, am bătut o pană în crăpătură cât s-o lărgesc oleacă, am vârât cât aracet am putut în ea cu o bucăţică de talaş şi-am lăsat piesa într-o menghină peste noapte. Deocamdată pare să ţină, cu atât mai mult cu cât am descoperit cu plăcere că menghina asta nouă se comportă excelent fără să trebuiască să strâng şuruburile ca un apucat.

• Două tije de lemn rezistent (din nou, să lăsăm coniferele la o parte), lungi de 30–35 cm şi groase măcar de 2 cm.

Mod de preparare:

• Se îndreaptă blănile la rindea sau abric, după posibilităţi sau facultăţi. Fiecare scândură trebuie să aibă cel puţin câte o faţă dreaptă; dacă ne e lene să le îndreptăm toate feţele, avem grijă să orientăm feţele perfect plate către interiorul menghinei. Dacă cele două feţe interioare nu sunt perfect drepte, vom avea parte fie de o menghină care nu strânge bine, fie de una care va deteriora marginile pieselor de lucru.

• Se dau câte două găuri în fiecare scândură. Fireşte, găurile din cele două scânduri trebuie să corespundă; aşa stând lucrurile, nu-i o idee rea să găurim o scândură, apoi s-o aşezăm peste cealaltă, să o fixăm în poziţie, cât mai stabil, cum om putea şi să folosim primul set de găuri ca ghid pentru cel de-al doilea. Ca om căruia i-a rămas mandrina de la bormaşină înfiptă într-o bârnă de stejar cu tot cu burghiul forstner de 18 mm, recomand cu căldură s-o luăm încet cu un burghiu de 10 mm, apoi să avansăm la 14–16 şi tot aşa până la diametrul final. Inutil de menţionat că diametrul final al găurilor trebuie să corespundă diametrului tijelor filetate folosite.

• Se instalează piuliţele pe tije şi se vâră tijele prin găurile scândurii din spate. Piuliţele tre’ să se afle pe partea din spate a scândurii din spate (sic!). Cu un obiect care lasă urme, se trasează pe scândură conturul piuliţei. Apoi se îndepărtează tija şi, cu o daltă, se scobeşte o scobitură care va servi drept locaş pentru piuliţă. Se vâră piuliţa în locaş. Dacă nu intră, luaţi un ciocan mai mare.

• Se repetă operaţiunea pentru cealaltă gaură. Apoi, se fixează piuliţele cu nişte plăcuţe de metal prinse în holzşuruburi de scândură.

• Se iau piesele de lemn de 7 pe 7 pe 10 cm sau de cât oţi vrea voi. În fiecare dintre piesele astea trebuie date trei găuri: una longitudinală pentru tija filetată (să zicem de 22 mm), una transversală pentru şurubul care va fixa piesa pe tijă (să zicem de 5–6 mm) şi încă una, tot transversală, pentru mânerul de care vom învârti de zor când va fi gata menghina (să zicem de 20 mm). Se dau, deci, găurile respective, cât mai perpendicular cu putinţă (ştiu că, teoretic, expresiile „mai perpendicular” sau „mai puţin perpendicular” n-au sens nici cât negru sub unghie, dar unele lucruri au darul de a deveni subit relative atunci când n-avem, de pildă, o bormaşină cu coloană).

• Se introduce o tijă filetată în găuroiul care i-a fost destinat. Se introduce un burghiu de diametru corespunzător în gaura transversală de 5–6 mm şi se face câte un semn pe tija filetată din ambele părţi. Se scoate tija filetată şi se găureşte – jumate dintr-o parte, jumate din cealaltă, ceea ce va asigura o gaură destul de perpendiculară. Important: înainte de a vă apuca de găurit 22 mm de oţel, e indicat să mâncaţi bine şi să mergeţi la budă, că durează.

• Se îndepărtează tijele filetate, şuruburile şi burghiele şi se dă pieselor de 7 × 7 × 10 forma dorită. Eu am dorit un octogon cu muchiile rotunjite, pe care l-am obţinut cu un ferăstrău de cepuri şi-o rindeluţă block. Poate alţii le vor cilindrice şi-atunci le obţin la strung. Poate alţii le vor pătrate sau pur şi simplu le e lene, şi-atunci le lasă chiar aşa cum sunt.

• Se vâră din nou tijele filetate la locul lor, se fixează cu şuruburile şi piuliţele corespunzătoare (puteţi, de asemenea, scobi locaşuri şi pentru piuliţele mici, după care puteţi tăia porţiunea de şurub rămasă în afară; eu aşa am făcut, dar nu-i neapărat necesar).

• Se vâră şi mânerele de lemn prin orificiile corespunzătoare. E bine ca la capetele mânerelor să punem câte un ceva care să împiedice căderea acestora – un beţişor montat transversal cum am făcut eu, o plăcuţă de lemn cu diametru ceva mai mare prinsă cu aracet şi-un cuişor, un metru de bandă adezivă înfăşurată în jurul mânerului, orice.

• Se asamblează toată povestea.

• Se fixează pe banc cu menghine din alea de se văd în poză, holdfasturi pentru cine are sau orice altă metodă solidă care vă trece prin cap.

A ieşit o menghină extrem de solidă, care se ţine de piesa de lucru ca râia de coada caprei. Am rindeluit capete şi canturi de scândură şi-am tăiat şi nişte cepuri măricele în menghina asta (toate fiind operaţiuni în care forţa se aplică paralel cu fălcile menghinei, nu perpendicular cu ele). Piesa de lucru nici nu s-a clintit. Şi asta fără să strâng excesiv şuruburile.

Avantaje:

Pentru un banc mic cum am eu (120/44 cm), menghina asta e o minune – o instalez când am de tăiat îmbinări şi o scot când am de rindeluit. De asemenea, şalele mele de moşneag îmi mulţumesc din tot sufletul lor de şale – cu menghina asta, piesa de lucru e mai sus cu vreo 10 cm. N-o să mă mai cocoşez în viaţa mea ca să tai un cep sau o coadă de rândunică!

Chestii de îmbunătăţit:

Pasul filetului (ăsta e cam mic) şi sincronizarea şuruburilor (mă gândesc să pun câte un pinion pe fiecare şurub şi să le unesc cu un lanţ de bicicletă. Ar însemna să pot folosi menghina rotind un singur şurub).

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 9.3/10 (11 votes cast)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...