Tag archives: sliding dovetail

îmbucătură cu jumătate de rândunică lunecoasă. ulucul

Odată lamba tăiată, trebuie să-i copiem forma pe piesa în care vom tăia ulucul. Nu prea am ce instrucţiuni să dau în privinţa asta, dat fiind că m-am chinuit teribil să ţin blatul perpendicular pe piciorul suportului în timp ce trasam de zor linii cu cutterul. Mai exact, n-am să dau instrucţiuni detaliate pentru că s-ar putea să fie o idee proastă să faceţi ca mine. O idee bună ar fi să găsiţi o cale simplă şi sigură de a imobiliza cele două piese în poziţia în care vor fi îmbinate după ce marcaţi poziţia şi grosimea blatului pe picior şi aşezaţi muchia blatului între marcajele respective. Odată îndeplinită această dificilă sarcină, luaţi cutterul, bisturiul sau alt obiect care lasă urme şi copiaţi forma lambei. Treaba va arăta cam ca aici.

Mai apoi, puneţi mâna pe un echer sau vinclu şi trasaţi linii perpendiculare pe muchia piciorului pornind din marginile bazei scurte a trapezului. În a doua fotografie, veţi vedea că, după ce am trasat respectivele perpendiculare, am adăugat încă o linie, care va reprezenta marginea reală a ulucului; în acea parte, am desenat şi perpendiculara doar pentru referinţă. Puteţi face la fel sau puteţi trasa direct linia oblică. Aşa stând lucrurile, ulucul va deveni din ce în ce mai îngust; iniţial, lamba va pătrunde în el cu uşurinţă, dar către sfârşit va fi nevoie de nişte pălituri straşnice de ciocan (un ciocan de lemn, fireşte) ca să intre până la capăt. Dacă nu intră decât cu ciocanul, nici n-are să iasă decât cu ciocanul, ceea ce e o veste bună pentru stabilitatea suportului.

În ce priveşte linia din poză, am de adăugat un lucru: unghiul făcut cu perpendiculara este exagerat de mare. În realitate, e suficient un unghi cam pe jumătate cât cel desenat de mine.

Mai rămâne de desenat, pe cealaltă parte a piciorului, un trapez (aproape) identic cu cel copiat de pe lambă. Îl puteţi copia direct de pe lambă, la fel ca în primul caz, dacă sunteţi 100% siguri că puteţi alipi blatul şi piciorul fix în poziţia corectă ((urmând ca apoi să tăiaţi cu ferăstrăul nu pe linie, ci pe interiorul acesteia). Eu n-am fost sigur, aşa că am preferat să fac măsurători şi să îl redesenez mai degrabă decât să-l copiez. În general e muuult mai bine să copiezi decât să măsori, la măsurători întotdeauna avem eroare de juma' de milimetru aici, un sfert de milimetru dincolo – şi uite aşa ajungem la un milimetru, iar un spaţiu gol de un milimetru într-o îmbinare e extrem de vizibil. În cazul acesta, însă, am avut un atu, şi anume faptul că cel de-al doilea trapez trebuia să fie oleacă mai mic decât primul, dată fiind îngustarea ulucului. L-am desenat şi l-am tăiat considerabil mai mic, am încercat să asamblez îmbinarea, n-a mers, am luat ulucul la pilă (tot oleacă) şi după aia a mers.

Dar să n-o iau prea tare înainte. Deocamdată e cazul să luăm ferăstrăul şi să facem nişte tăieturi pe liniile obţinute până aici. După aceea, floare la ureche – dalta şi ciocanul. Într-un minut ulucul e gata, şi putem testa îmbinarea. Dacă e prea strâmtă, faceţi ce-am făcut şi eu. Dacă e prea largă, asta e.

Mie mi-a ieşit aşa cum se vede aici.

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 10.0/10 (3 votes cast)

Îmbucătură cu jumătate de rândunică lunecoasă. Partea 1 – Coada

Îmbinarea la care se referă titlul (recunosc, nu-i cel mai clar nume de îmbinare, iar calcul semantic după „sliding dovetail” nu face decât să complice lucrurile. Dar recunoaşteţi că e simpatic) e o struţocămilă care conţine o îmbinare în lambă şi uluc cu profil în coadă de rândunică şi o îmbinare-îmbucare, în care picioarele unei piese de mobilier (picioare care depăşesc blatul, acesta fiind instalat, în cazul de faţă, cam la jumătatea înălţimii lor) sunt încastrate în blat. Folosesc această îmbinare pentru un suport destinat ghivecelor soacră-mii, custom-made pentru balconul ei (n-am să uit să-i spun asta, ca să se simtă specială). Custom-made înseamnă că îi lipsesc două picioare; acestea vor fi înlocuite cu succes de cei câţiva centimetri de zid care ies în afară pe sub fereastra dinspre balcon; de asemenea, m-am chinuit copios cu bolobocul şi rigla ca să compensez diferenţele de nivel din podeaua balconului.

Suportul respectiv va fi un exemplu excelent de overkill grav – o să fie asamblat cu cepuri străpunse, interblocate şi împănate, precum şi cu respectiva îmbinare din titlu, al cărei nume n-am să-l repet că e lung. În principiu, astfel de îmbinări sunt numai bune pentru un banc de lucru pe care se netezesc cu o rindea tocită nişte scânduri bine uscate de salcâm. În cazul de faţă, ele n-au să fie puse la încercare decât dacă bălăriile soacră-mii se apucă să facă sex sălbatic cu chiuituri. Motivele pentru care le folosesc sunt două: unu, şi cepurile împănate, şi struţocămila sunt lucruri noi pentru mine, n-am mai făcut aşa ceva şi în cazul struţocămilei nici n-am mai văzut, şi doi, nu intenţionez să folosesc picior de şurub, cui, ţintă, piuneză, pelicanol sau altceva în afară de lemn.

Să trecem, deci, la îmbinare. Întâi şi-ntâi, desenăm pe blat forma secţiunii piciorului. Mai apoi, stabilim adâncimea cozii rândunicii lunecoase şi împărţim forma de mai sus în două: o parte care o să dispară foarte curând şi alta din care vom obţine, cu un ferăstrău, o daltă bine ascuţită şi multă trudă, coada de rândunică. În prima poză veţi vedea partea de îndepărtat marcată cu un X.

Urmează ferăstrăul. În cea de-a doua fotografie, avem blatul împodobit cu două tăieturi care delimitează secţiunea de îndepărtat şi cu nişte pete de sânge. (Mai fac o paranteză şi vă recomand ca, atunci când folosiţi un ryoba, snu uitaţi că are dinţi pe ambele părţi. În caz contrar, veţi avea cel puţin un deget ciopârţit, în special dacă vă tăiaţi în dinţii de tăiere longitudinală.). Puneţi mâna pe daltă şi îndepărtaţi ce e de îndepărtat, apoi marcaţi coada de rândunică aşa cum am făcut şi eu în cea de-a patra poză. Puteţi folosi o coadă „normală” dacă doriţi, mai exact una cu ambele laturi oblice; eu n-am văzut niciun motiv să fac asta, mai ales că mă complicasem deja cu asupra de măsură, aşa încât am ales varianta din poză.

Din nou ferăstrăul; folosiţi-l pentru a defini cu el tot ce se poate defini în materie de linii care marchează porţiunea de îndepărtat – a se vedea pozele 5 şi 6. În mod evident, tăieturile nu vor putea avea aceeaşi adâncime pe toată lungimea lor; faceţi tăieturi oblice până unde se poate, fără a depăşi liniile trasate. În poza 7, folosesc o dăltiţă cu gura oblică pentru a defini (dat fiind că ferăstrăul este aici inutil) cea de-a treia linie. Apoi, puneţi mâna pe o daltă mai solidă şi ciopliţi de zor până ce blatul arată ca în fotografia nr. 8. E cazul să menţionez că iniţial am tăiat perpendicular pe fibre, obţinând însă o suprafaţă suficient de neregulată (şi teribil de urâtă) pentru a se bate cap în cap cu ideea de rândunică lunecoasă. Aşa stând lucrurile, am reluat dăltuirea (fără ciocan) în sensul fibrelor lemnului, de sus în jos, ţinând dalta înclinată.

Gata. Asta a fost coada orătaniei. Vestea bună e că asta a fost partea cea mai grea. La uluc lucrurile vor merge mult mai uşor, întrucât ni se va îngădui să folosim un ciocan. Ciocanele simplifică teribil lucrurile. În curând, instrucţiuni detaliate în acest sens.

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 7.0/10 (7 votes cast)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...